Luvr

Am ieşit de la metrou şi-am dat nas în nas cu Obelixul din Place de la Concorde, lucind în soare.

IMG_2805.JPG

De fiecare dată când văd obeliscul îmi aduc aminte că francejii lu’ ăla micu’ l-au jefuit de la egipteni. Şi deşi arată foarte frumos în Paris,

IMG_2806.JPG

zic – să le fie ruşine.

E o zi foarte frumoasă,

IMG_2816.JPG

dar noi plănuim s-o petrecem în majoritate înăuntru, şi anume aici.

IMG_2820.JPG

Nu stăm mult pe gânduri şi intrăm pe sub piramidă, în hol,

IMG_2825.JPG

unde zice Codu’ lu’ Da Vinci că se află Graalul. Mda. Lume prea multă, nu-l căutăm.

Am plănuit toată ziua pentru Louvre, aşa că o luăm sistematic, şi începem cu o… era să zic faţă cunoscută – Nike din Samotrace.

IMG_2834.JPG

Stă într-un fel de hol,

IMG_2838.JPG

şi zice neîncetat „just do it” (în traducere actuală, „decât fă”).

Următoarea încăpere, galeria lui Apollo, ne dă ochii peste cap – la propriu, în sus, spre tavan.

IMG_2842.JPG

Tot uitându-mă în sus, n-am prea observat ce e pe jos. Până am văzut o armată de chineji filmând de zor porţelane.

IMG_2844.JPG

Ce-or fi filmat cu atâta pasiune, nu ştiu, o fi vreo kestie culturală. Na porţolane, şi de la mine.

IMG_2850.JPG

Ieşim, aruncăm un ochi în curtea interioară,

IMG_2853.JPG

după care intrăm într-o sală tot cu tavan interesant, dar exact la polul opus al ornamentaţiei.

IMG_2857.JPG

Aţi auzit de Alessandro Filipepi? Da’ faţa asta vi se pare cunoscută?

IMG_2862.JPG

Filipepi facit.

IMG_2860.JPG

Un alt mister s-a elucidat după 13 ani: acu’ ştiu de ce se cheamă strada principală din Perugia „Corso Vanucci”. A trebuit să vin la Luvru să aflu – habar n-aveam că pe Perugino îl chema Vanucci.

IMG_2865.JPG

Şi da, momentul mult aşteptat. Era lume multă,

IMG_2867.JPG

dar eu mă aşteptam la şi mai multă. Am putut chiar să ne apropiem până lângă ea – poza e făcută cu camera mică, la fel ca toate celelalte, cea mare a rămas azi acasă, că am crezut că oricum nu e voie poze înăuntru. Când colo, era voie. Chiar la Mona.

IMG_2872.JPG

Care Mona, a observat M., nu are sprâncene. Ştiaţi? Habar n-aveam. Ce ştiam e că se uită la tine oriunde ai sta, lucru pe care l-am verificat şi e adevărat.

După ce T. a cântat cântecul cu Mona Lisa lângă tablou (pe bune), am continuat, întâlnind şi alte gagici cunoscute pe parcurs. O ştiţi pe-asta?

IMG_2882.JPG

Parcă era pe o carte de istorie. Ăla mic cu şapcă din dreapta ei cum te uiţi e Gavroche. Iar ea e Revoluţia conducând poporul. Personaj fictiv de-al lui Delacroix, se-nţelege – imposibil să fi fost vreo damă îmbrăcată aşa în fruntea armatei, ar fi tras ăia tot în bălării.

Cea mai interactivă fază a fost însă această întreprindere curajoasă a domnului din imagine,

IMG_2886.JPG

care vrea să copieze cel tablou. Fain să-l vedem pictând live. E greu, te umple de respect.

Am ieşit din sală, nu înainte de a arunca o privire înapoi

IMG_2888.JPG

şi a culege un parfum de odaliscă şi-o privire care iscă patemă ce vatemă

IMG_2887.JPG

şi faşe din om neom. (cine ştie melodia, să cânte acum, în gând, meseriaşul refren).

Pe drum am dat de Trăienel al nostru, şi el pe-acolo, cu o faţă preocupată,

IMG_2893.JPG

şi… ziceţi dacă recunoaşteţi pe cineva în poza asta.

IMG_2895.JPG

Dar acum, ringabell?

IMG_2896.JPG

Mona Lisa e peste tot, cred că Leonardo a avut un singur model să-i pozeze.

Văzând pugiliştii antici şi dedemulţi

IMG_2906.JPG

mi-am adus aminte că boxează Bute, şi că boxul pare a fi fost într-adevăr la greci „nobila artă”. În zilele noastre s-a mai chicizat, din păcate. Ce-o fi făcut Bute? (later edit: knockout în repriza a 3-a).

Fata melancolică de la geam

IMG_2908.JPG

prevestea o altă fată, probabil cea mai cunoscută, şi dintre cele mai frumoase. Deşi e cam în etate, vreo 35 să tot aibă. 35 de sute de ani. 1400 î.Hr., la Milo, în Ciclade, se făceau statui de genul ăsta.

IMG_2915.JPG

Venuţ arată mult mai bine din faţă

IMG_2917.JPG

decât din profil,

IMG_2918.JPG

da’ orişicât. Stai şi te gândeşti, cum vedeau ei lumea, grecii. Şi asta nu e remarcă retorică, din următorul motiv: terminând cu grecii dedemult, am mers la egipteni. Cam în aceeaşi perioadă (după începuturi mult mai devreme), egiptenii, oameni cum ar veni nu de foarte departe, vedeau lumea cu totul altfel: dacă grecii arătau oamenii din faţă, egiptenii aveau un sistem contorsionat, cum ne-a atras atenţia T.: picioarele din profil, umerii din faţă, capul din profil şi ochiul din faţă!

IMG_2924.JPG

Cum se poate vedea şi pe aceşti papiruşi.

IMG_2932.JPG

Interesant. Mă-ntreb de ce.

Am trecut şi pe lângă nişte statui mari cu nişte Na’vi din Avatar

IMG_2928.JPG

Statuile, după cum se vede, le făceau privite din faţă, „normal”, dar în cu totul alt stil faţă de greci. Oare să fi fost şi materialul de vină?

De la statui am trecut la mumii, după care am ajuns iar într-un hol pompos ornamentat,

IMG_2946.JPG

în care erau însă nişte statui antice greceşti, care a dat impresia că n-aveau unde le pune şi le-au pus aici, un loc care ni s-a părut că nu se prea potriveşte, cu multe oglinzi, ornamente

IMG_2953.JPG

şi aur.

IMG_2954.JPG

Nu dădea grozav.

Pe nesimţite am ajuns de unde-am plecat, la galeriile lui Apollo,

IMG_2955.JPG

şi ne-am îndreptat spre ieşire.

IMG_2957.JPG

Gata, ajunge, să ieşim la piramidă.

IMG_2962.JPG

Zis şi făcut.

IMG_2967.JPG

IMG_2973.JPG

Afară, soare şi frumos, cu lume la „plajă”.

IMG_2993.JPG

Ne-am odihnit un pic – a fost foarte obositor, chiar dacă n-am făcut decât o aripă a muzeului, cea din dreapta, în stânga nici n-am ajuns. Şi n-am rezistat o zi, doar vreo 4-5 ore. Parcă e mai obositoare plimbarea prin muzee decât pe-afară. O fi de la încărcătura intelectuală suplimentară ce apasă pe umeri? :P De fapt, dacă stai să te gândeşti, o plimbare şi pe afară de 4-5 ore nu e de colo. Oare câţi kilometri om fi mers?

pano3.jpg

Anunțuri

4 gânduri despre “Luvr

  1. Apropo de dama din tabloul cu revolutia si poporul. Cica asa isi imbarbatau femeile din triburile germanice luptatorii, sau poate erau despuiate pentru a soca dusmanul, asa ca ideea nu e tocmai originala.

    Apreciază

  2. Soca? :)
    Mai degraba distrage. Dar aici baietii ar trebui sa stie mai bine. :angel:

    Exact la pictura ceea ma oprisem si eu cu reveriile. Ce a fost de fapt in capul pictorului? Ce ne spune?

    Apreciază

  3. eu de fiecare data cind vad obeliscul din place de la concorde ma gindesc la minunatele muzee berlineze care „adapostesc” inestimabile antichitati grecesti si egiptene. dar de ce sa localizam? ne putem gindi la muzeele europene in general. un proudhon spunea ca „la propriété c’est du vol”. nu cred ca se gindea la modestele-ti posesii de „guler alb” hedonist, era filosof si economist, nu gainar. observatia lui e justa totusi cind te gindesti ca multe din realizarile materiale si culturale ale europenilor s-au realizat jefuindu-i pe altii. e valabil pentru toate natiunile imperiale.

    Apreciază

Comentezi?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s