Când am auzit muzică românească pe scena unui teatru parizian, iar pe spectatori aplaudând frenetic, mi s-a făcut pielea de găină şi umezit ochii. Şi nimeni nu s-a gândit la „bancul cu s’il vous plaît”.

Cu 2 săptămâni în urmă, R. venise râzând şi zicând că a fost la un spectacol tare de tot cu un român. Măi să fie. Unde? La Paris. Aha. Unde? La teatrul Trevise – mi-a dat şi un flyer. Paul Staϊcu (scris aşa să nu pronunţe francejii „Stecü”) şi Laurent Cirade: Le Duel. Duel între un violoncel(ist) şi un pian(ist). Fără a sta mult pe gânduri, am luat bilete. Iniţial pentru ziua în care ajungeam, vineri, dar cu Eyjafjallajökull n-am ajuns la timp – din fericire am sunat şi ne-a mutat biletele pe a doua zi. Care aveam să aflăm că era ultima din săptămână cu spectacol – atenţie, dacă vreţi să mergeţi, se ţine de marţi până sâmbătă inclusiv.

Şi musai să mergeţi, dacă petreceţi o seară în Paris.

Conceptul e 200% pe gustul meu: muzică diversă, combinată, ambalată şi răstălmăcită, scoasă din context şi iar băgată, cu umor debordant şi fantezie neţărmurită, totul la un nivel înalt de virtuozitate. Doi instrumentişti „care ar fi putut avea o carieră de succes în muzica clasică”, cum zic ziariştii francezi, dar care au ales să… se distreze.

Surpriza (noastră) mare a fost să-l auzim pe Paul vorbind româneşte în timpul spectacolului. Spectatorii nu au avut nici o problemă în înţelege despre ce-i vorba:

…
Dar piele de găină cu adevărat mi s-a făcut când am auzit… muzică românească. Şi nu oricum:

„Bravo Staiculeee!! Bravo Laurent!!” a strigat T. La sfârşit ne-am dus să ne semneze DVD-ul cumpărat musai, şi ne-a zis că au fost şi în România, de exemplu la un festival la Alba Iulia. Dacă v-au plăcut bufonii…. nu-i rataţi, dacă-i prindeţi, pe oriunde-i prindeţi. Veţi pleca binedispuşi şi energizaţi.

Site-ul lor: http://www.duel.fr