Lecţiile golfului binecuvântat

Razele soarelui spărseseră norii şi cădeau concentrate pe un orăşel de pe partea cealaltă a golfului – o privelişte magică, de nedescris, parcă acel loc era tocmai binecuvântat. Pentru că era de nedescris, am vrut s-o imprim pe „peliculă” pentru posteritate, iar rezultatul a fost că am parcurs scena în… dublă frustrare. Pe de o parte, pentru că n-am reuşit s-o prind în poze ca lumea – cu ochiul liber se vedea bine, pentru că mă concentram pe raze, dar în poze ieşeau toţi arbuştii, tufele şi casele pe care „ochiul liber” îi ignora.

DSC_5089.JPG

Pe de altă parte, văzând că nu ies pozele m-am ambiţionat să fac măcar una bună, dar în acelaşi timp îmi dădeam seama că va trece momentul şi eu în loc să mă bucur de el l-am pierdut uitându-mă când prin obiectiv, când la aparat să văd ce-a ieşit, şi prea puţin la peisajul în sine.

Momentul a trecut, evident, destul de repede, şi nu ştiu când voi mai avea ocazia să văd aşa o minunăţie. Nici una din poze n-a ieşit cumsecade – până să reuşesc să prind peisajul mai „liber” efectul razelor scăzuse cu mult în intensitate.

DSC_5093.JPG

Mi-am zis „gata, pân-aici.” Data viitoare, NICI O POZĂ, poate să fie raiul pe pământ că nu-l pozez.

Şi… momentul nu s-a lăsat mult aşteptat. Dând ocol golfului, am ajuns pe partea cealaltă, „peste lac de Perast”, cum ar veni, iar peisajul era – fabulos. L-am savurat cu fiecare din cele 14 milioane de megapixeli al ochiului, strângând din dinţi. Simţeam mâncărimea în buricele degetelor aproape fizic, tentaţia de a face măcar o poză. Dar m-am abţinut – n-am făcut nici una, lasă să mi se întipărească în minte.

Pot doar să fac o schemă: din stânga se vărsa un munte în mare, la vărsare fiind Perastul ca o pată albă, cu cele două turnuri. Din dreapta venea alt munte care se vărsa în acelaşi loc. În spate, drept culise, un perete de munţi scăldaţi în soare, cu o cuşmă/plete/cârlionţi de nori albi.

schema perast.jpg

Învăţătura de minte e… a fost frumos, am savurat… dar deja scena începe să-mi dispară din memorie. Mi-o aduc aminte tot mai vag… în curând, probabil, va dispărea aproape complet. Merită? Nu era mai bine dacă făceam măcar o poză?

Schimbăm regula, deci. Data viitoare în cazuri din astea, o poză şi gata, pentru aducere aminte, restul savuraţie. Cel puţin, ăsta e planul.

[…]

Şi dacă tot suntem la lecţii, o mică lecţie de istorie, pe care am citit-o… nici nu mai ştiu când am citit-o, cred că în autogară la Bar şi Budva. Am fost curios să văd care-i faza cu acest Muntenegru, cum e el independent şi dacă se deosebeşte de celelalte ţări ex-iugoslave (în special Serbia). Începem cu numele – de unde vine?

Păi, pe la 1480 turcii cuceriseră cam tot balcanul, cu excepţia unor oraşe de coastă (între care prietenele Budva şi Kotor) care erau deţinute de veneţieni (aha, aşa se explică arhitectura). Sârbii au fondat o mânăstire la Cetinje, pe muntele Lovćen (unul din cei care se varsă în baia lui Kotor), care a devenit ultima fortăreaţă antiturcească. Veneţienii au numit muntele Lovćen „Monte Negro”.

Dat fiind terenul greu şi vitejia localnicilor, turcii i-au cam lăsat în pace. Se mai burzuluiau din când în când când munten(egren)ii se întreceau cu activitatea haiducească, se mai băteau, dar de obicei muntenii câştigau.

Au urmat sute de ani de complicăţenii istorice de nici eu nu le pot urmări firul nici măcar în timp ce citesc, trebuie să mă tot întorc, şi tot degeaba: triburile locale s-au organizat sub „vlădici” (vladika), lideri cu autoritate politico-religioase („de la vlădică la opincă”), dar teritoriul a fost într-un permanent du-te-vino între puterile vremii. Turci, veneţieni, apoi habsburgi, napoleon, sârbi, iar habsburgi, şi şot ata hâţâncoace hâţâncolo.

Până la urmă nu ştiu care-i faza, cât de „naţionalitate independentă” se simt ei şi cât a fost politică în toată spargerea lor de sârbi. La început (anii 90) muntenegrenii au votat în mare majoritate pentru a rămâne cu Serbia, dar după ce regimul Milosevic a devenit paria la nivel internaţional, muntenegrenii s-au reorientat. Din ce am mirosit eu printre rânduri din Lonely Planetă, cred că „Vestul pacifist” şi-a băgat coada zdravăn în această schimbare radicală de direcţie.

Din păcate, n-am avut ocazia să stau la poveşti cu localnici, aşa că nu ştiu ei ce cred. La nivel „superficial” ţara mi se pare că arată bine, din ce experienţe „logistice” am avut, transportul pe coastă funcţionează ca uns şi cu ceva în plus – adică orarele autobuzelor se respectă, şi încă te culeg şi de pe drum. Supermarketurile sunt pline,

DSC01003.JPG

dar… acestea fiind zise, acelasi lucru se poate spune şi despre… alte ţări ;). Ce leoparzi sunt la ei după gard, poate aflu cu altă ocazie.

Reclame

7 gânduri despre “Lecţiile golfului binecuvântat

  1. si mai e ceva interesant la tara asta: are vreo 600.000 de locuitori (cam cat un sector jumate din Buc). dar are si presedinte, Parlament etc. (cu cheltuielile aferente), iar batalia pentru functiile inalte din stat e pe masura

    Apreciază

  2. Vezi? Asta e unul din posturile care te tradeaza. Desi esti unul din oamenii cei mai fara dop pe care-i stiu, ai momentele tale de incapatanare necugetata. Si cand te apuca, nu te lasa. :lol:

    Dar desenezi frumos.

    Apropo de Venetia. Ce am vazut eu aici la tine in poze, nu mi-o inspira. Deloc. Mi se par stiluri foarte diferite. Frumoase amandoua, dar diferite.

    Apreciază

  3. oho, dopuri sunt destule. dar de ce „tradeaza”? nu-mi aduc aminte sa fi sustinut contrariul.

    acu’ ca stau sa ma gandesc, nu stiu de ce au comparat astia de la LP Perastul cu Venetia (si nu snt singurii), dar la momentul respectiv nu mi s-a parut deplasat. strazi albe, marmura, ceva cladiri in stil Ca’, apa, barci, chiar o minicampanilă-două. ok, si o portie consistenta de imaginatie :).

    Apreciază

  4. „Tradeaza” pentru ca e omeneste sa doresti sa arati celorlalti doar partile frumoase ale propriei persoane, nu? :)

    Pai Venetia nu-i alba. Si la Perast nu ne-ai aratat apa prin oras, doar langa. Da’ o fi. Iar majoritatea caselor par construite in cu totul alt stil. Tu poti zice cel mai bine daca seamana sau nu.

    Apreciază

  5. …nu neaparat. eu, de exemplu, nu vreau sa arat intotdeauna doar partile frumoase (ca altfel nu povesteam :) ). tu da?
    e drept ca de obicei aleg sa arat partile mai putin frumoase cu care sunt confortabil, dar cred ca si aici sunt exceptii.

    despre venetia, depinde din ce unghi privesti :)

    restul sunt detalii la care de obicei nu sunt atent (alt defect cu care sunt in general confortabil, chiar daca uneori me enerveaza extrem de tare. sper doar sa nu treaca pe aici vreun potential angajator :P)

    Apreciază

  6. Tot omul are un colt negru pe care-l tine la spate in prezenta celorlalti. Si e asa cum zici, avem defecte pe care le consideram acceptabile si atunci defilam cu ele la vedere. E incapatanarea un defect acceptabil? Depinde de cat de paguboasa e. Perceptia asupra ei cred ca depinde de obiect. Poate gresesc dar mi se pare ca toleram mai bine propria incapatanare decat a altora. La ei e defect capital, la noi nu. :)

    Da, de pe mare exista intr-adevar o asemanare. Nu am vazut niciodata Venezia de acolo. Doar din interior.

    Apreciază

Comentezi?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s