Am coborât din metrou la Central Market, piaţa centrală, care e un bazar acoperit albastru deschis, aici în stânga, mărginit de o stradă pietonală atrăgătoare.

(am aruncat un ochi, bineînţeles, la magazinul Nikon, fără a fi tentaţi). Am parcurs-o la pas, ajungând la o altă stradă interesantă, acoperită

şi plină de buticuri expunând marfă de lux, care mai de care (a se vedea aici în stânga):

Din atâtea vuittoane false, noi am ales să consumăm una bucată adevărată de fructul dragonului („dragon fruit”), ceva ce n-am văzut pe-acasă, un fel de sfeclă roşie cu sâmburi – dar dulce şi delicioasă, servită în pungă să nu păteze.

Pe omul cu boa albinos l-am pozat doar în treacăt,

şi pe lângă buticuri cu ceaiuri şi supe

am ajuns la capătul străzii – se numeşte Petaling, de reţinut.

Ce e de făcut? Continuarea nu pare interesantă, aşa că hai înapoi,

ajungem din nou la bazar,

pe care îl parcurgem. E un loc bun de cumpărat suveniruri.

Lângă el afară e ceva clădire albă, nu ştiu sigur dacă e moschee sau complex comercial, oricum îmi atrag atenţia ornamentele.

Noi o luăm în partea cealaltă, pe lângă nişte case coloniale colorate (dap, şi pe-aici au fost colonialiştii)

şi dăm în piaţa Merdeka, dotată în dreapta cu un frumos palat.

Deschiderea largă şi bruscă a priveliştii mă entuziasmează, şi trec repede strada pentru a face o poză la parc.

A. nu pare deloc încântată de idee – face semn înspre orizont, unde s-au adunat nori foarte joşi şi foarte negri – „nu vedeţi că vine ploaia?!? Hai să plecăm de-aici!”

Într-adevăr, se vede că plouă în zare, dar, purtat pe aripile entuziasmului, vreau să profit de fiecare minuţel „uscat”. Literalmente minuţel, pentru că imediat încep să cadă stropi grei. A. se agită, dar A. dovedeşte calm şi prezenţă de spirit remarcabilă, agăţând un taxi la mare fix, exact când se îndesesc picăturile. Ei merg la hotel, dar eu iau decizia spontană de a nu mă alătura – vreau să experimentez ploaia ecuatorială „pe viu” – socotesc că va dura vreo jumătate de oră, aşa-mi aduc aminte din cărţi, aşa că trec strada în fugă şi-mi găsesc refugiu sub arcadele palatului.