Poveste cu aeroparque

Aeroparque Jorge Newbery, Buenos Aires, pe scaun la poarta 10. Ar fi un moment bun să-mi adun gândurile, teoretic am vreo 5 ore, practic doar cât mă va ține bateria netbook-ului. Cablul de încărcare ar fi bun, dar e în bagajul de cală, care… dar să începem cu începutul.

A. e treaz de pe la 6 dimineața, vorba cântecului, n-ai sooomn. Nici eu nu prea am somn, ceea ce nu însemnă că nu ațipesc cu intermitențe. Azi e ziua plecării.

Să recapitulăm: Trebuia să zburăm ieri spre Ushuaia, dar – grevă generală, toate zborurile anulate, m-au reprogramat pentru azi la 18:00. Înainte să mă reprogrameze am apucat să luăm câte un bilet și la compania LAN, cu plecare la 12:45. Pe A. l-au reprogramat peste 2 zile, prea târziu, deci e clar – va lua liniștit LANul și se va certa cu Aerolineas Argentinas ulterior pentru întoarcere în caz că fac probleme. Dar eu?

Încă nu știu ce să fac, să zbor cu LANul și să risc pierderea biletului de întoarcere acasă cu Aerolineas? Pentru că mi s-a mai întâmplat o dată să am zbor dus-întors și să pierd zborul de întoarcere pentru că nu m-am suit în primul, alegând altă rută. Absurd, dar adevărat. Ce e mai important să risc, întoarcerea din Ushuaia sau excursia propriu-zisă, la care trebuie să ajungem azi, că începe mâine? Dacă pierd întoarcerea acasă ar însemna niște bani – mulți, de altfel, vreo mie și ceva de dolari, îmi zisese fata de la cheaptickets; pe de altă parte la excursie altă șansă nu mai am, că grupul nu așteaptă. Am zbor confirmat pentru azi cu Aerolineas Argentinas, dar… vorba lui A., cu ultimul avion, dacă se întâmplă ceva și nu zboară, nu mai am nici o șansă la excursie. Uff. Decid să sun la agenție să întreb dacă pot anula segmentul de zbor de diseară, păstrându-le pe celelalte. Poate, cine știe, mă păsuiesc dată fiind situația de forță majoră.

Dar înainte de asta facem bagajul – iar plesnește rucsacul, noroc că a dat A.G., prietenul din Buenos Aires, în sfârșit un semn de viață și o să-i las ce i-am adus la recepție, fac loc în rucsac. AG uitase că vin și e cu familia la Iguaçu, în Brazilia.

Ne pregătim cu atenție, scoatem la imprimantă la recepția hotelului polița de asigurare de călătorie pe care uitasem s-o imprim acasă, imprim și traseul, rezervarea veche și nouă, pe cea de la LAN – să fiu pregătit pentru orice.

Sun la cheaptickets (agenția prin care am luat biletul de avion) din recepția hotelului. După lungul ritual al replicilor automate ajung să vorbesc cu o persoană și să spun cum stă treaba, că aș vrea să anulez un zbor blabla. Zice că trebuie să confirme cu compania aeriană (adică Aerolineas), să aștept.

”Nu era mai bine să faci tu chestia asta după ce știi că te vei urca în LAN?” întreabă A. ”Să știi că…” – check-in-ul online nu funcționase, așa că trebuie întâi să văd dacă e totul în regulă la fața locului.

Aproape mă bucur când constat că s-a întrerupt convorbirea când am băgat telefonul în buzunar. Hai în taxi și la aeroparque. Plecăm din ”Băneasa” cum ar veni.

Pe drumul destul de aglomerat și oarecum ponosit ne întrebăm dacă Bucureștiul e ”peste” Buenos Aires. În zona asta, da. După părerea mea, Puerto Madero bate la fund orice cartier din București; în rest cam egalitate, Recoleta, Retiro, Palermo vs. partea de Nord, San Telmo vs. centrul vechi. Noi n-avem nici La Boca, e drept. Orișicât, comparabile. Interesantă, din nou, senzația oarecum familiară la atâția kilometri depărtare.

Ajungem la aeroparque – balamuc, bineînțeles. Coadă imensă la lăsat bagajele, surprinzător însă, la automatul de check-in nu e multă lume. Rezolv rapid check-in-ul pentru LAN, în timp ce A. se așează la cea coadă. Mă duc apoi să-mi înfășor rucsacul în plastic galben-verde fosforescent, rețeta brevetată la Rio (mai ales după ce am citit că fură ăștia pe-aici din bagaje, n-am cum să ”încui” rucsacul) și mă așez și eu la coadă cu A., scot telefonul și sun la cheaptickets. Ritual… așteptări… vorbesc în sfârșit, îmi spun păsul, rog dacă se poate să-mi confirme că pot zbura cu LAN în loc de Aerolineas Argentinas fără a-mi pierde biletul de întoarcere, bine?

Zice invariabil că trebuie să sune la agenție. Sună la agenție, așteept, într-un final îmi zice că Aerolineas Argentinas n-ar avea nici o problemă, dar trebuie să verifice și cu TAP, care controlează biletul complet de întoarcere în Europa (Aerolineas mă duce doar până-n Brazilia la întoarcere), să vedem care e procedura. Iar TAP are birourile închise, deschid doar peste 2 ore.
”Ăăă… sunt mai multe lucruri pe care nu le înțeleg, dar – cum doar peste 2 ore?”
”La ora 9 EST”.
”Și acum cât e ceasul?”
”A, e 9 fără un sfert”.
”Deci 15 minute.”
”Da, ne puteți suna în 15 minute?”
”Păi mai bine aștept la telefon 15 minute, și sunați dumneavoastră, că știți despre ce e vorba, decât să mai explic o dată altui coleg toată tărășenia.”
”Știți, am prefera să sunați încă o dată, ca să nu mai ținem apelul, nuștiuce blablabla” (nu înțeleg exact ce-a zis mâțâita)
Mă uit la ceas – mai sunt 11 minute. Mă bate un gând s-o mai țin de vorbă și-apoi s-o pun în fața faptului împlinit, dar renunț (probabil instinctul ”no, dacă-i musai”) și închid. Greșită decizie.

Între timp coada avansează încet. Stăm de la ora 10 și-un sfert, e aproape 11, estimez că vom ajunge la ghișeu exact la 11:45, cu o oră înainte de plecare – ce bine că am venit mai devreme!
”Sau, mă rog, puteam veni mai târziu, și ne luau în față ca pe ăștia”, zice A. arătând spre niște pasageri luați peste rând.

Cele ”încă 6 minute de stres” până pot suna din nou la agenție trec destul de repede, la 10:59 formez din nou numărul. Până apuc să fac ritualul cu roboții telefonici vine o domnișoară oficială a aeroportului și ne întreabă unde mergem, că cei pentru zborul spre Bariloche trebuie să stea pe alt rând. Chiar în fața noastră se desparte rândul, unii spre Bariloche, noi în spatele a doi tineri care zboară la spre Iguazu. Fiind și la telefon nu apuc să înțeleg exact ce vrea domnișoara în uniformă de la noi, e un moment confuz, coada spre Bariloche avansează, cei doi din fața noastră stau pe loc, dau să-i întreb dacă nu avansează, în același timp trebuie să dau raportul la telefon, vine și stewardesa din nou, o întreb, telefonul reacționează, nu-mi văd capul, cei din fața mea înaintează, până să împing căruciorul se insinuează perfid alți 2 inși cu bagaje în fața noastră. A. se scandalizează în spate – ”uite că ți s-au băgat în față!”, eu vorbesc la telefon (între timp a răspuns o cucoană care nu prea înțelege ce vreau), împing la bagaj și încerc să înțeleg ce se întâmplă în față – clar n-am calități napoleoniene deoarece nici una din cele 3 activități nu-mi iese.

Ne oprim, îi explic doamnei la telefon situația, zice c-a înțeles (nu sunt convins), să aștept că trebuie să sune la agenție (gând de frustrare la adresa acelui ”no dacă-i musai” – trebuia s-o mai țin pe cealaltă la telefon, cu tupeu, ce dacă ea are interesul să efectueze cât mai multe apeluri, trebuia să-mi văd interesul meu). Așteptând la telefon pe fond muzical pot acum să mă ocup de băgăreții din fața noastră – între timp i s-a strecurat încă o cucoană în vârstă pe sub braț lui A., că avea valiza în față. A. e foc și pară ”s-au băgat în față, impolite, IMPOLITO!” ”Siamo tutti insieme, uno due, tre, cuatro” – se oțărăște și cucoana și arată și spre cei 2 cu Iguazu. Îi întreb din ochi dacă e adevărat, dă din cap a ”nu” cu un început de zâmbet, le spun calm celor 3 (2 signore si un signor) că noi am fost chiar după cei 2, domnul zice a lehamite – ”bine, atunci treceți în față”, zic înțelegător, ”certo, nessun problema”. Tăcere încordată. Mă gândesc să detensionez atmosfera și să-i întreb prietenos unde zboară, dar apoi mă gândesc că mă vor întreba și ei, și că de unde suntem… mda, renunț la întrebare, nu vreau să mai bat un cui în reputația românilor în Italia.

Doamna de la telefon se trezește: ”numai ca să verific – vreți să renunțați la zborul de azi fără a pierde tot biletul, corect?” ”Corect” – a înțeles. Sunt din nou pe hold, dar mai liniștit – nu mai cred că vor fi probleme, Aerolineas Argentinas a acceptat (se bucură și ei pentru un extra loc), TAP ce figuri să facă, ce-i doare pe ei, cu ei zbor apoi doar din Sao Paulo).

”Parcă văd că merg cu noi în excursie”, zice A. arătând cu capul spre italienii care în continuare fac fețe-fețe.
”Dap, trebuie grijă cu ce dușmani îți faci într-o călătorie, că nu știi când te trezești cu ei în spațiu strâmt”…

Sunt curios dacă a meritat să ne batem pentru locurile din față. Râd la ideea – ”să vezi că va trebui să-i las în față, că nu vor răspunde ăștia la telefon la timp.”

La 11:40, cam cum estimasem, ajunge și A. la rând la check-in. ”Gata, dau și eu bagajul”, zic, ”fie ce-o fi.” Am un pic de emoții să nu ne trimită la alt ghișeu, dar nu – îi face cartea de îmbarcare lui A. fără probleme.

Apoi fata îmi spune să aștept – haida-de… Se uită în lateral, apoi mă întreabă: ”Juntos?” (”împreună”)
Si”, zic, și atunci zice să vin să mă îmbarce și pe mine, și abia apoi pe ceilalți care așteptau cu o altă asistentă să fie îmbarcați peste rând. Luat astfel pe sus, nu-mi mai vine să zic ”staai, că să vedem, că telefon” – hotărât, îi dau pașaportul, pun bagajul pe cântar, și… evenimentele se precipită:

”Thank you for paciently waiting”, zice vocea de la telefon.
”Aaah… ăăă…”
Fata îmi dă cartea de îmbarcare, zicând ora și poarta, bagajul dispare pe bandă în timp ce cucoana din telefon îmi turuie la ureche ceva ce nu înțeleg. Iau cartea de îmbarcare, mă duc mai încolo, ”poftim? repetați vă rog”.

Vocea nazală: ”Bună ziuaa, vă mulțumesc că ați așteptaat, am vorbit la agenție și TAP ne-a comunicat că dacă renunțați la zborul de azi vor anula TOT BILETUL de întoarcere.”

………….Îmi cade tavanul în cap.

Mă uit înapoi – bagajul a dispărut în hăul bagajelor.

Dau cu privirea de A., fac un semn sugestiv… ”1 minut”, zice, perplex. ”Un minut mai devreme dacă răspundea…” (sau dacă-i lăsam pe italieni să se bage în față…)

”Tocmai am dat bagajul la cealaltă linie aeriană”, zic la telefon.
”Oh. (tăcere) Îmi pare rău, nu vă pot ajuta, TAP controlează biletul și ei nu vor.”

Parcă nu vreau să-mi cred urechilor, revenirea din șoc se amână. Încep într-un târziu să circul scenarii cu ce e de făcut, să-i cer numărul de la TAP să mă cert cu ei, știind în sinea mea că eu dacă aș fi TAP m-ar durea fix la bască – ”te-am programat, renunți pe barba ta, așa e regula. Zbori diseară la 6, care-i problema? Ai acceptat, salut.”

Doamna din telefon zice că pot risca dacă vreau, dacă argentinienii n-au o problemă, doar că s-ar putea să rămân blocat în Sao Paulo la întoarcere.

Da… Merci, la revedere. Închid telefonul, uitând să-i cer numărul de la TAP. Ce se întâmplă cu bagajul dacă nu mă urc în avion? A. crede că rămâne jos… Dacă ar pleca bagajul cu avionul, A. zice că l-ar lua în Ushuaia, dacă eu vreau să vin cu zborul următor… Așa ne despărțim – A. spre poarta de îmbarcare, eu mă întorc la ghișeul unde făcusem check-in-ul.

Domnișoara mă vede și, amabilă, nu așteaptă să termine cei din față și mă întreabă care-i baiul. Îi spun, zice că bagajul pleacă… dacă nu cumva poate să-l întoarcă șefa de tură, care se întâmplă să fie chiar acolo. Îi spune repede în spaniolă problema, mă duc și eu la ea, zice stai așa – sună cu walkie-talkie pe cineva (au un sistem interesant, par a fi telefoane mobile vechi, gen Nokia 5110, convertite in walkie-talkie) și îi spune să recupereze bagajul cu numărul cutare. Așteptăm, mergem la altă șefă de tură, vorbește și ea, așteptăm. La un moment dat îi spun – dacă nu pot recupera bagajul, dacă zboară, poate să-l ia A.
”Ahaa, atunci stop – cancela”, întrerupe căutarea, zice că dacă-l poate recupera, bine. ”Poți să-i dai tichetul de bagaj?”
”Ăăă… nu. A trecut deja de controlul de securitate.”
Ezită. Sună din nou la vorbitor, zice – trimite un email la Ushuaia, să permită ridicarea bagajului cu numărul cutare.
Muchas gracias!
Non es problema.

E de admirat cum își păstrează calmul într-o zi de haos post-grevă ca asta. Poate nu e prima dată…

Sunt surprinzător de calm, pentru cele încă 6 ore de stres care mă așteaptă. Până ajunge A., dacă recuperează bagajul, și apoi dacă plec eu. Mă uit pe lista de plecări – unele sunt întârziate, majoritatea la timp, nici una anulată. E bine. Văd coada de la chioșcul de bilete Aerolineas Argentinas și-mi vine o idee – îmi ziseseră de la agenție că fusesem pe lista de așteptare pentru zborul de 14:50 de azi. Ia să vedem dacă mă pot strecura. Coada nu e foarte lungă, stau. Ajung la ghișeu destul de repede, prezint problema, întreb dacă mă poate reprograma, zice că e plin zborul, mă pune pe lista de așteptare. Buun, tot e ceva. Acum să trec de check-in, ui, dar coada de la ”domestice” e lungă cât aeroportul și-o zi de grevă. Îmi aduc aminte însă de automatul de check-in! Hai acolo.

Nu e lume la coadă la automat, ajung repede, dau codul de rezervare, mi-o găsește, dar… ”rezervarea e în regulă, dar nu găsim informațiile necesare despre eticket. Rugăm contactați un reprezentant”. Nu se poate…

Caut un reprezentant, îi spun, zice să vorbesc cu șeful, mi-l arată, vorbesc, zice să stau la coada asta mai scurtă. Abia după ce mă așez la coadă mă gândesc că puteam insista să mă ia peste rând, neavând bagaj de cală… prea târziu. Estimez însă că voi ajunge la timp ca să prind, teoretic, zborul de 14:50. Într-adevăr pe la 13:00 ajung la check-in, îi povestesc omului ce și cum, cu cele 2 zboruri, zice că la cel de 14:50 nu pot face checkin, pe lista de așteptare fiind. Zic – ”dar la cel de 6?”
”Acolo da.”
”Bun, atunci acolo.” Respir.
”Zborul e plin”, zice, ”sunteți pe lista de așteptare cu 4 înaintea dvs.”

Simt că leșin. Prin cap îmi trec într-o fracțiune de secundă scenariul nebunesc să fug să prind LANul. Zic, din instinct ”nu se poate, zborul de 6?!”
”Nu, cel de 14:50. La 6 aveți loc confirmat.”
Uff…

Iau cartea de îmbarcare și mă duc spre porți. Văd mesaj de la A. cum că zborul lor e întârziat, mă întreb dacă din cauza bagajului meu pe care îl dau totuși jos și-l lasă aici… A. zice că-mi va spune dacă găsește bagajul, dar dacă voi prinde avionul de 14:50, eu voi fi în aer când va circula respectiva informație prin eter… Deci, încă… câte ore de stres?

Mi-e foame. De azi-dimineață n-am mâncat decât 2 gume de mestecat. Îmi iau o tartă cu șuncă și brânză și mă uit la Galatasaray-Manchester United, care e transmis în reluare pe multe televizoare în spațiul cu restaurante din aeroport. După ce termin trec de controlul de seguridad, uit să scot laptopul din sac, dar nu-mi zic nimic oamenii, mă așez la poarta 10, de unde pleacă zborul de Ushuaia. Care se anunță curând, stăm un grup de 6 persoane la ”pomană”, poate-poate renunță cineva. Într-adevăr, sunt 6 care n-au venit. Fetele anunță la microfon… apar 2 chinezi. Hmm. mai sunt 4. Mai apare un domn, mergând agale și părând destul de rătăcit. Și-ncă două fete, una rătăcită, cealaltă agale, de zici că mergea la piață. Ultima persoană nu știu cine-a fost, mi-a scăpat, dar fetele anunță – zbor complet, nu a rămas nici un locșor. Nici lângă pilot? Nici.

Rămân alte 2 ore și jumătate până la îmbarcarea următoare. Cum pot trece ele mai repede? Scriind aceste. Mă așez și scriu.


E 17:09, lumea s-a adunat la poarta 3, zborul de Ushuaia, 17:40.

DSC00024.JPG

Zborul lui A. întârziind, n-am mesaj dacă a ajuns, dacă a ajuns și bagajul meu. Voi împacheta netbook-ul, o ultimă bizită la cuarto de baño, și-apoi… om vedea.

IMG_2673.JPG

Avionul e pregătit,

DSC00025.JPG

încă o poză și mă așez la coadă.

IMG_2675.JPG

Decolăm, aruncând o ultimă privire asupra acestui imens cuib de nebunii care se numește Buenos Aires.

[pe2-gallery]

IMG_2678.JPG

IMG_2679.JPG

IMG_2680.JPG

IMG_2682.JPG

IMG_2687.JPG

[/pe2-gallery]

Adiós și… n-am cuvinte!

Anunțuri

Un gând despre “Poveste cu aeroparque

Comentezi?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s