Hotelul e în buricul lui Puerto Madero, cu vedere fix la macarale.

Coborâm, fac această poză pentru Takeda,

găsim Puente de la Mujer în splendoarea albă de-acum familiară,

mergem în plimbare până la palatul prezidențial, azi pictat pe jos,

protestatarii tot acolo, tot nevăzuți în spatele bannerelor,

și hop, ajungem la San Telmo, pe strada cu bazarul duminical.

E duminică azi! Am pierdut firul șirului zilelor… complet din întâmplare e duminică, dar ce bine! Zi de bazar, deci, pornim pe stradă, pentru mine a treia oară.

Ne așezăm în piața Dorrego la un suc, chiar în fața unor bidoane de sifon pe care le văzusem în poze la C., și pe care le reproduc prompt.

Tot de la C. auzisem despre o tarabă cu haine pentru păpuși Barbie, făcute de mână, pe care însă n-o găsise. O găsim noi din întâmplare, îi fac o poză să i-o trimit (încă nu i-am trimis-o).

Mai departe pe străzile care-mi aduc puternic aminte de Bucureștiul Vechi,

ne oprim obligatoriu în Curtea cu Grătare,

de data asta, tot la recomandarea lui C., vom încerca un choripan,

adică pâine cu cârnaț

și chimichurri picant.

Delicioso!

Cu burta pusă la cale ajungem în centrul modern,

care și el îmi aduce aminte de București,

obeliscul

mai degrabă îmi amintește de spira din Dublin.

Traversăm bulevardul larg, 9 de Julio,

pac o poză naturii înflorite,

și înapoi pe Avenida de Mayo, unde iaca peste ce mașini dăm.

Au sigla de Renault, dar se numesc Sandero și Logan, una lângă alta, hehe. Salutări acasă!

Încă una din Puerto Madero,

hai două,

și gata, îmi vine sorocul spre aeroport, odată cu SMS-urile trimise de A. ieri, când cu probemele cu cazarea.

Doar o anecdotă de la Aeropuerto Newberry: sunt șapte ghișee Aerolineas Argentinas, la toate e cineva în spatele ferestrei, dar unul singur e funcțional, la care stau oamenii la coadă. Ca în Argentina… și mai știu eu niște locuri asemănătoare :P.

A, și încă una: încerc să schimb pesos și reais rămași în Euro. Nu se poate. Păi cum? Păi nu, schimbați în străinătate, noi doar cumpărăm Euro. Nu, nici nu m-am enervat. Puțin.

O ultimă privire spre vara argentiniană care abia începe.

Două priviri, una și cu zoom, și gata, decolacion!

Oprirea la Sao Paulo e marcată doar de căutarea frenetică a portmoneului cu reais, pe care nu-l găsesc. Să-l fi pus în bagajul de cală? Nu voi afla decât acasă. Frustrant. Măcar schimb ultimii pesos, și… încă nșpe ore de stres, că nu se poate altfel.

Din Lisabona nu am de raportat decât niște natas portugues, de data asta nu mai mănânc bacalhau, dar nici alternativa nu e dărâmătoare gustativ, mă îndop cu natas și bastas.

În Europa Centrală mă așteaptă o cu totul și cu totul alt anotimp, dar cumva familiar de alb.

Bine c-a ajuns bagajul – un pic ciufulit, dar altfel în stare bună. Recomand învelirea în plastic la drum lung, protejează de diverși factori dăunători, umani mai ales.

Nu mai știu câte ore au trecut de la îmbarcarea în Ushuaia. 36, cred. Știu doar că se poate și mai mult – C., plecată cu o zi înaintea mea, încă n-a ajuns acasă. Avea să fie 4 zile pe drum.

Dar – și venim de departe.