Garsoniera e la o aruncătură de băț de terenuri. Găsim și o boulangerie pe drum, de la care ne aprovizionăm cu sandwichuri, urmăm săgețile cărămizii

și ne găsim curând în incintă.

Nu e foarte multă lume, e abia 10 și-un pic dimineața. Meciurile au început la 10, așa că ne căutăm tribuna la care suntem alocați și așteptăm cuminți o pauză între game-uri, să putem intra. Avem și pre-vizualizare prin sticlă, nu se aud sunete dar se vede bine.

Se vede mai bine chiar decât de la locurile noastre – suntem pe ultimul rând, sus la cucurigu, la colț aproape de tabelă. Și așa, abia găsisem biletele, deși intrasem pe site chiar în ziua în care s-a început vânzarea, dar până să mă înscriu, etc., se dăduseră mai toate, abia am reușit să le agâț pe astea.

Dar, surpriză – se vede bine și de aici. La televizor pare foarte departe sus la cucurigu pe Philippe Chatrier, dar în arenă te simți parte a evenimentului, vezi jucătorii destul de bine, îi auzi și mai bine, cum icnesc, cum se opintesc, parcă și cum gâfâie. Mă rog, fetele nu prea gâfâie, că nu dă bine.

Balul e deschis de Jelena Jankovic contra japonezei Nara. În primul set se merge cap la cap, cu japoneza dominând, dar în momentul crucial, la 5-5, nuș’ cum se face că japoneza își pierde cumpătul, serviciul, setul, și în final meciul, spre bucuria celor 3 suporteri sârbi extrem de gălăgios-înfocați.

Scot camera mică cu obiectiv voinic (Nikon V1 cu 55-300), dar nu fac prea multe poze, păstrez bateria pentru meciurile următoare.