Încă simt reverberațiile exaltării împușcării unei fotografii norocoase pentru ecou. Mai am 2 teme într-o oră jum’ate – e bine.

Pentru simfonia vieții… poate niște pescăruși cu ciocurile deschise – mi-a ieșit așa ceva mai demult, strigă când primesc de mâncare de la turiști, zic și eu că e simfonia vieții dacă reușesc să surprind mai mulți în acțiune. Iar ultimul acord… o să rog doi oameni să-și dea mâna. Și gata.

Trec pe lângă fântânile la care mă gândeam să fac ecoul – cam așa.

Mai slab decât bavarezul, zic, așa că merg imediat mai departe spre lac, pentru pescăruși. Dar chiar înainte de lac – ce-mi văd ochii? O formație de tineri care tocmai își pregătesc instrumentele. Sunt însoțiți de un călugăr în manta maro, care împarte fluturași. Au o ghitară și o tobă – ajunge pentru o orchestră simfonică? Metaforic, ajunge. La ghitară îmi sclipesc imediat ochii – ultimul acord…

Dar întâi să rezolvăm simfonia vieții. Iată că a venit momentul să cer voie să fac poze. Mă duc ață la călugăr și îl întreb, zice că sigur că da. Sunt un ordin din Slovenia care cântă pentru un orfelinat din Albania. Le dau niște bani și mă apuc de pozat, cu zoomul, de la distanță, să nu-i deranjez.

Pentru simfonie, ar fi mai multe variante. Așa?

Sau așa?

Parcă aș vrea să se vadă pancarta, să fie clar că e ”simfonia” pentru a îmbunătăți ”viețile” acelor copii.

Dar cu mai mulți, e mai simfonic.

Buun. Și acum ultimul acord. Ultimul din vreo 15 pozate.

Gataaaaa! Yiiiihaaa!

Răsuflu a ușurare. Mă duc într-o doară și până la lac, să văd dacă mi-ar fi ieșit faza cu pescărușii… nu prea. Nu reușesc să prind destui la un loc, și par a-și ține ciocu’ mic.

Altfel, muzică în alte… acorduri se aude lângă apă. Acorduri de… acordeon. Ha. Să fac oare ultimul acord la acordeon?

Mmmmm… parcă-mi place mai mult ideea cu ”acordul inimii” de mai înainte.

Mă întorc la formația de tineri și mă lovește alt gând: ce-ar fi să pun D700le pe ei. Zis și făcut. Mă duc iar în partea cealaltă… și observ o altă pancartă chiar lângă mine. Dar dacă… ia, dacă tot avem DSLR cu obiectiv meseriaș, să-i punem în valoare blurul.

Bingo. Asta e poza cu simfonia, varianta alb-negru desigur,

parcă arată un pic mai artistică decât cea de dinainte. Repede și încă un acord,

și acum chiar că am terminat. Sus în tramvai, și spre destinație. Mai e fix o oră, timp suficient să descarc toate pozele de pe toate aparatele pe calculator, să aleg alesele și să le pun pe cardul pentru organizatori.